Basul şi cu toba mare

Având în vedere că articolul acesta se adresează în principal producătorilor de muzică electronică voi începe acest exerciţiu de mixaj imaginar cu elementele care sunt de obicei cele mai importante: toba mare (kick), premiera (snare) şi basul. Toate astea fiind spuse, procesul se translatează foarte uşor în aproape orice alt gen de muzică, fie el electronic sau nu.
Image may be NSFW.
Clik here to view.Scopul pentru care am început cu aceste instrumente este unul de o dublă importanţă. Odată, instrumentele la care am făcut referire mai sus reprezintă partea centrală a melodiei şi vor avea impactul cel mai puternic asupra ascultătorului. Întreaga melodie e construită în jurul acestor elemente, aşadar e normal să ne concentrăm la ele în primul rând.

Apoi există şi un considerent de ordin practic al deciziei de a lucra întâi la aceste instrumente. Ele sunt de obicei cele care au volumul cel mai puternic, deci începând cu acestea ne asigurăm în timp util, că nivelele sunt, mai mult sau mai puţin, reglate corect şi că nu există clipping.

OK, acum să trecem la treabă. Vom începe prin a trage jos toate faderele pentru toate elementele melodiei. Dacă folosiţi canale auxiliare (send/return) pe acestea lasaţi-le la 0dB. Apoi ridicaţi faderele pentru toba mare, premiera şi bass, reglaţi-le până obţineţi un balans placut, în tot acest timp urmărind ca nivelul pe master să se situeze undeva între -10dB şi -8dB. Reglând astfel faderele, ne rămâne “loc” suficient pentru a adăuga mai apoi şi restul elementelor melodiei fără a depăşi pragul de -6dB pe master. (Vezi articolul anterior.)

Image may be NSFW.
Clik here to view.Pentru mulţi, partea cea mai dificilă în procesul de mixaj este să “împace” toba mare cu basul, mai ales când acestea se regăsesc pe cam aceeaşi gamă de frecvenţă. În situaţia aceasta toba mare şi basul se vor “bate” pe acelaşi spectru sonor şi vor “îneca” restul instrumentelor având ca rezultat un mix slab, prost şi plat. Asta se întâmplă deoarece basul şi toba mare sunt, în general, instrumentele cu cea mai mare energie şi pot scăpa uşor de sub control. Aspectul acesta se adresează, în mod ideal, încă din stadiul compoziţiei piesei. Dacă ştim că basul va fi foarte jos (cu multe frecvenţe joase, să zicem predominant sub 70-80Hz) de genul unui sub-bas, atunci alegem o tobă mare la care sunetul ciocănelului e foarte audibil, un kick cu mai putine frecvente joase (100-120Hz). La fel, este valabil şi opusul. Dacă ne dorim un bas distorsionat, deci unul ce va şedea mai sus în spectrul sonor, putem folosi kick-uri mai joase, de genul celor de 808.

Toate acestea nu sunt reguli imuabile, ci metode diferite către acelaşi rezultat (un mix clar, puternic  şi balansat). Ca ele, există şi alte metode, mai mult sau mai puţin eficiente, în funcţie de caz. O altă metodă ce o putem încerca e să ajustăm faderele pentru kick si bass pentru a obţine un sunet cât mai echilibrat folosind cele mai simple mijloace. Uneori va fi suficient doar atât, dar în general nu o să fie chiar aşa de uşor. Dacă toba mare încă se pierde când cânta basul putem încerca să suprapunem peste kickul original un alt sample de kick, unul cu un atac puternic şi un ton mai ridicat. De cele mai multe ori tehnica asta  va avea un efect considerabil în a aduce toba mare mai în faţă şi e ceva ce trebuie luat in considerare înca din primele stadii ale compoziţiei.

Image may be NSFW.
Clik here to view.O alta metodă viabilă este side-chain-ul, dar sunt de părere că e una ce trebuie folosită doar uneori, aproape numai în cazuri de ultimă instanţă, când tot ce am descris mai sus nu a funcţionat. Spun asta pentru că side-chain-ul poate foarte uşor fi folosit greşit, spre rezultate dezastruoase. Pe scurt, prin side-chain inţelegem aplicarea unui efect de compresie pe trackul de bas, doar atunci, şi doar pentru cât timp loveşte toba mare. Nu voi intra în detalii în ce priveşte side-chain-ul pentru că e mult de vorbit si procedeul diferă în funcţie de compresorul şi DAW-ul folosit. În plus, chiar aici pe soundblog găsiţi explicaţii suficiente despre această tehnică.

O altă opţiune e să folosim egalizarea pentru a face ca toba mare şi basul să şadă bine împreună în mix. În general tind să elimin gama de frecvenţe sub 30Hz şi la kick şi la bas. Puţine sisteme audio reproduc frecvenţe atât de joase, iar chiar dacă o fac, aceste frecvenţe nu vor fi auzite, ci simţite în cel mai bun caz. Mai mult, gama acesta de frecvenţe poartă atât de multă energie (ne-necesara în final) încât prin eliminarea lor, rămâne foarte mult headroom, ceea ce e întotdeauna un lucru de dorit. Şi mai mult, eliminand aceste frecvenţe “curăţăm” şi toba mare şi basul, iar prin urmare ele se vor împăca mai bine, vor suna mai clar şi mai puternic şi pe sistemele home, şi pe cele de studio şi cel mai important – pe sistemele de club. Acest procedeu e cu atât mai eficient în cazul în care folosim kick-uri şi başi sintetizaţi, deoarece în procesul de sinteză de sunet acestea tind să aibă foarte multă informaţie sonoră în gama de frecvenţe joase.Image may be NSFW.
Clik here to view.

Totuşi, e important ca egalizarea să nu fie folosită indiscriminatoriu – faceţi uz de un analizor de spectru sonor pentru a determina exact câtă informaţie se află în gama de frecvenţe joase. Uneori nu va fi nevoie sa tăiaţi nimic, alteori doar câţiva decibeli. Nu incercaţi să eliminaţi complet frecvenţele nedorite, de cele mai multe ori doar 4-5dB fac o diferenţă considerabilă per ansamblu.

Dar dacă ne confruntăm cu o problem opusă şi basul sau toba mare nu sunt suficient de puternice, sau nu au suficente frecvenţe joase? În situaţia asta putem să suprapunem o sinusoidă peste bas, chiar dacă la nivel redus. Astfel basul va deveni mai puternic şi va câştiga frecvenţe joase. Secretul este ca sinusoida să nu fie prea puternică în volum, pentru că la urma urmei vrem să păstrăm caracterul basului iniţial. La fel şi în cazul tobei mari, vom suprapune un kick foarte jos, de genul unui 808, pentru a face toba mare să aibă mai multă greutate şi prezenţă.

Deja putem vedea cum unele dificultăţi pe care le avem în a realiza un mix clar, balansat şi puternic,  sunt de fapt problem cu sunetele alese, iar acestea sunt adresate în mod ideal, în primele etape ale compoziţiei.

Mai putem folosi un EQ să tăiem sau să adăugăm anumite frecvenţe pentru a le oferi propriul spaţiu în spectrul sonor. Poate vrem sa tăiem câţiva decibel la 80Hz pe bas (pentru a face loc tobei mari) şi la 120-140Hz pe toba mare pentru a o curăţa. Folosiţi-vă urechile, nu există o regula definitivă şi imuabilă. În plus e foarte posibil să faceţi multe incercări, unele nereuşite, până să găsiţi setările potrivite fiecărui caz particular.

Şi pentru că veni vorba, nu vă blocaţi pe o parte anume pentru prea mult timp când faceţi un mixaj. Aceasta este cea mai uşoară cale spre a pierde capacitatea de a vedea (auzi) în ansamblu. Lucraţi rapid şi păstraţi mereu întreaga melodie în perspectivă, vă puteţi întoarce oricând la anumite părţi ale piesei dacă vi se pare că e nevoie de ajustări.

În cele din urmă, eu tind să păstrez toba mare şi basul MONO, cu atât mai mult cu cât menirea piesei e să sune bine pe dancefloor. Astfel, “miezul” melodiei sună la fel în ambele boxe şi oferă imaginii stereo a piesei un centru fix faţă de care panoramăm celelalte instrumente mai târziu. Nu e mereu musai să păstraţi başii mono (deşi eu asta recomand), dar încă nu am găsit o situaţie când e de dorit un kick stereo.

Premiera

Image may be NSFW.
Clik here to view.Snare-ul este instrumental următor în abordarea mea şi de cele mai multe ori voi lucra la premieră deodată cu toba mare şi basul. Pentru muzica rock, breakbeat sau drum and bass, premiera e în general mixată la volum ceva mai puternic decât în cazul genurilor de muzica cu un kick 4/4. În genurile menţionate mai sus, premiera se prezintă ca un punct focal ce leagă toate elementele percusive într-un ritm cu un pattern previzibil. Dacă folosiţi samples pentru premieră se poate să fie nevoie de puţine ajustări pentru a o aşeza în mix. Sunt de părere că de multe ori procesarea exagerată a premierei nu duce decât la pierderea caracterului ce m-a facut în primul rând să aleg sample-ul acela şi nu altul.

Sunt, totuşi, situaţii când puţină egalizare poate rezolva probleme sau îmbunătăţi sunetul. De exemplu, un snare anemic şi fara prezenţă poate fi îmbunătăţit cu un mic boost pe la 2kHz. De asemenea, un alt boost mic pe la 8kHz face premiera să sune mai deschis şi mai aerisită. Atenţie însă la frecvenţele în jurul a 2kHz, deoarece aici tinde să stea lead-ul, de care vom vorbi în partea a treia a articolului. Mai mult, e important să folosiţi valori mici de Q (largimea benzii pe care o tăiaţi sau la care faceţi boost) şi când faceţi boost, doar câţiva dB sunt suficienţi pentru efectul dorit. E important să evităm “colorarea” sunetului şi artefactele nedorite ce apar când facem boost sau tăiem exagerat. Daca premiera sună plat, ca şi cum aţi lovi un ziar, pentru ceva mai multă putere adăugaţi câţiva dB pe la 400Hz.

Cu riscul de a vă plictisi, repet: nu luaţi frecevenţele, nivelele de boost si cut de aici ca literă de lege. Experimentaţi şi găsiţi ce merge cel mai bine în fiecare caz particular.

Cam atât deocamdată. Până data viitoare, când vom vorbi de lead, percuţie şi pad-uri, voci de backing etc, numai bine!